Home

Versiunea actualizată a Analelor Universităţii Maritime din Constanţa se poate accesa aici

 

http://annals.publications.cmu-edu.eu

 

ISTORIC: În anul 2000 a aparut primul număr al revistei “ANALELE UNIVERSITĂŢII MARITME DIN CONSTANŢA”, în care urmau să se publice – conform recomandării colegiul de redacţie – în special, rezultatele cercetărilor cu caracter original ale membrilor corpului didactic al universităţii. Încă de la primul număr, revista a conţinut articole atât din domeniul maritim, domeniu fundamental specific universităţii noastre cât şi din domeniile tehnice specifice: inginerie mecanică, ingineria electrică şi ştiinţa calculatoarelor, matematică, fizică.

Pe parcursul anilor articolele publicate au aparţinut cadrelor didactice din universitatea noastră, cadrelor didactice din universităţile partenere din ţară şi din lume dar şi cele mai bune lucrări ale studenţilor susţinute în cadrul SESIUNII DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE ALE STUDENŢILOR, manifestare organizată de instituţia noastră in fiecare an. Din anul 2009 deoarece manifestarea studenţilor a devenit o acţiune cu participare internaţională lucrările lor se publică separat în Buletinul Ştiinţific al Studenţilor UMC.

Nivelul ştiinţific al publicaţiei a fost ridicat pe parcursul anilor prin contribuţia unor personalităţi marcante din universităţile tehnice din ţara şi din universităţile de marină recunoscute pe plan mondial. Revista s-a impus repede obţinând un ridicat prestigiu internaţional, fapt ce i-a permis schimburi de publicaţii cu alte şcoli din lume sau cu academii, edituri, biblioteci şi alte instituţii interesate.

Continuând tradiţia stabilită de “ANALELE UNIVERSITĂŢII MARITME DIN CONSTANŢA” revista şi-a îmbogăţit permanent conţinutul şi şi-a ridicat nivelul ştiinţific contribuind la renumele instituţiei pe care o reprezintă.

Revista “ANALELE UNIVERSITĂŢII MARITME DIN CONSTANŢA” reprezintă cartea de vizită a Universităţii noastre şi are menirea să circule în mediile universitare din ţară, din străinătate pentru a face cunoscute rezultatele activităţii de cercetare ştiinţifică depuse de cadrele didactice din Universitatea Maritimă din Constanţa şi universităţile partenere. Revista este publicată o dată pe an. Fiecare articol trimis este recenzat de 2 recenzori. Un articol trebuie să aibă două recenzii favorabile pentru a fi publicat. Colectivul editorial al fiecărei serii include profesori din UMC, din alte universităţi tehnice din ţară precum şi profesori aparţinând unor universităţi din străinătate.

Top