Universitatea Maritimă din Constanța a găzduit, în data de 28 noiembrie, prezentarea susținută de One Sea Solutions (ONESEA), eveniment care a reunit studenți din anii II–IV ai programelor de studiu Navigație, Electromecanică și Electrotehnică.

Reprezentanții ONESEA – parte a grupului Ocean Network Express Pte. Ltd., unul dintre cei mai importanți operatori globali în transportul containerelor – au oferit participanților informații relevante privind:

  • viața și activitatea profesională la bordul navelor container moderne;
  • procesele de digitalizare din sectorul maritim;
  • standardele și cultura de siguranță promovate de companie;
  • evoluția profesională a cadeților până la pozițiile de ofițeri în flota ONESEA.

În cadrul sesiunii, studenții au avut ocazia să discute direct cu specialiștii companiei, să adreseze întrebări și să afle detalii despre oportunitățile de formare și dezvoltare într-un mediu internațional.

Recrutările ONESEA continuă

Compania a anunțat că este în plin proces de selecție pentru:cadeți punte, mecanici, electricieni, oferind un pachet competitiv, care include:contract de 4 ± 1 luni; experiență profesională internațională; perspective reale de promovare și un mediu de lucru profesionist, la standarde globale.

Evenimentul face parte din strategia UMC de a facilita interacțiunea directă dintre studenți și companiile de profil, sprijinind accesul acestora la oportunități reale de carieră în industria maritimă.

Written by dp