Acțiuni și proiecte

15 Septembrie 2021 – Workshop pentru promovarea carierelor albastre

În cadrul „Atelierului interregional privind expertiza și abilitățile necesare personalului administrației publice pentru a facilita procedurile de autorizare și acordare a licențelor în acvacultură”, reprezentanții BCC, au avut ocazia să susțină o prezentare pentru promovarea carierelor albastre.
Cu scopul de a crește gradul de conștientizare a carierelor albastre, am evidențiat unele dintre rezultatele extraordinare, durabile și vizibile ale proiectelor cofinanțate din fonduri UE și ale colaborării în context european:

  • Blue Career Center România, înființat în cadrul proiectului EASME MENTOR, considerat o bună practică pentru promovarea oportunităților de formare pentru sectoarele pescuitului marin și acvaculturii
  • Ziua carierei albastre, eveniment anual organizat de Universitatea Maritimă Constanța în fiecare an în octombrie-noiembrie
  • Ghidare în carieră pentru economia albastră, o platformă online pentru promovarea a 100 de cariere în economia albastră
  • Noaptea cercetătorilor europeni, eveniment european pentru a sublinia rolul cheie pe care îl va juca cercetarea într-o recuperare sustenabilă post-Covid, un proces care va permite societăților să avanseze către un viitor mai curat, mai durabil, neutru din punct de vedere al „amprentei carbonului”

A doua parte a atelierului a fost destinată unei sesiuni de discuții interactive, în cadrul căreia au fost abordate următoarele subiecte:

  • Bariere administrative în sectorul acvaculturii existente în regiunile partenere;
  • Abilitățile actuale și viitoare necesare depășirii acestor bariere.

Atelierul interregional inițiat de Agenția de Dezvoltare Regională București-Ilfov face parte din cadrul proiectului pentru învățarea interregională și schimbul de experiență EXTRA-IMM-uri și a reunit parteneri de proiect și actori locali relevanți în sectorul acvaculturii.

6 Noiembrie 2020 – Cea de-a IV-a ediție a “Zilei Carierei Albastre”

Vineri, 06 noiembrie 2020 Universitatea Maritimă din Constanța a organizat online cea de-a patra ediţie a Blue Career Day – Ziua Carierei Albastre dedicată studenților și elevilor constănțeni. Evenimentul este o dezbatere anuală ce își propune să crească gradul de cunoaștere asupra posibilităților de angajare în domeniul economiei albastre și în sectoarele conexe: transportul maritim, turismul de croazieră, acvacultura marină și industria off-shore de petrol și gaze.

Partenerii noștri au răspuns și de această dată invitației de a ni se alătura în acest demers de promovare a carierelor albastre.  Astfel, reprezentanții companiilor de crewing, operatorilor portuari, autorităților din domeniu, asociațiilor profesionale (Asociația Comandanților de Navă și Asociația Femeilor ce activează în Domeniul Navigației și Transporturilor), dar și studenți și absolvenți au făcut posibilă interacțiunea concretă între potențialii angajatori și viitorii angajați. Elevii și studenții au avut posibilitatea de a discuta cu invitații care au făcut recomandări cu privire la alegerea profesiei și abordarea dialogului cu angajatorii. Subiectul cheie a fost cel privind competențele specifice ocupațiilor maritime din viitor, în contextul tehnologiilor avansate.

Aflat la cea de-a patra ediție, evenimentul a reunit in mediul online peste 200 de participanți. Liceenii au adresat întrebări și s-au arătat interesați să afle cât mai multe informații despre ce înseamnă o carieră pe mare, care sunt oportunitățile de muncă dar și care sunt provocările atât pe mare cât și la uscat. Răspunsurile invitaților au fost apreciate de către participanții nerăbdători să înceapă o carieră albastră.

Într-un mod cu totul atractiv și apreciat de către participanții din mediul online, am încheiat evenimentul cu un concurs fulger Kahoot. Suntem încântați că premiile au plecat deja către primii trei clasați. Premiul I a fost obținut de o elevă de la Liceul Teoretic Decebal.

Mulțumim organizațiilor Blue Career Center, Romanian Intermodal Association și Team 4 Excellence care ne-au sprijinit prin acordarea de premii adapate nevoilor actuale ale elevilor și studenților: căști wireless, căști airpods și powerbank-uri. Centrul de promovare a carierelor albastre (BCC) este înființat în cadrul proiectului MENTOR co-finanțat de Uniunea Europeană și este promotorul acestui eveniment.

24-26 August 2020 – Eveniment “Best Mentor”

Sa fii navigator nu este ușor, cu siguranță. Dar să fii cadet sau student e cu atât mai dificil, iar un ajutor sau un sfat sunt mereu bune, motiv pentru care ACNR – Asociația Comandanților de Navă din România sprijina cadeții și ofițerii la început de drum.

Noi suntem mandri ca am putut selecta cadeti dornici sa fie indrumati de catre comandantii de nava care le pot oferi o imagine realistă asupra viitoarei cariere de navigator.

10 echipe formate din cadeti si comandanti au intrat in competitia de trei zile in cadrul proiectului „BEST MENTOR” finanțat de programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow.

 

 

15 Iulie 2020 – Workshop online “La ce imi folosesc materiile ingineresti pe mare”

Miercuri, 15 iulie 2020, ora 15:00, la ultimul workshop online de dinainte de vacanță intitulat: „𝑳𝒂 𝒄𝒆 𝒊𝒎𝒊 𝒇𝒐𝒍𝒐𝒔𝒆𝒔𝒄 𝒎𝒂𝒕𝒆𝒓𝒊𝒊𝒍𝒆 𝒊𝒏𝒈𝒊𝒏𝒆𝒓𝒆𝒔𝒕𝒊 𝒑𝒆 𝒎𝒂𝒓𝒆?” studentii din primul an de studii au aflat de la colegii mai mari despre importanța disciplinelor fundamentale (Analiză matematică, Algebră liniară, geometrie analitică şi diferenţială, Geometrie descriptivă, Programare calculatoare și limbaje de programare, Fizică, Chimie).

Au discutat despre: “𝘗𝘳𝘰𝘷𝘰𝘤𝘢𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘪𝘯𝘵𝘢𝘮𝘱𝘪𝘯𝘢𝘵𝘦 𝘪𝘯 𝘤𝘰𝘯𝘵𝘦𝘹𝘵𝘶𝘭 𝘦𝘥𝘶𝘤𝘢𝘵𝘪𝘦𝘪 𝘰𝘯𝘭𝘪𝘯𝘦” si au stat de vorba despre programul de mentorat pentru studenti cu Marius Tutuianu, Presedintele Asociatiei Comandantilor de Nava din Romania.

8 Noiembrie 2019 – Cea de-a III-a ediție a “Zilei Carierei Albastre”

Ajunsă la cea a III-a ediție, Ziua Carierei Albastre a reunit și se această dată peste 200 de participanți. Liceenii constănțeni au umplut aula Universității Maritime din Constanța. Ei s-au arătat interesați să afle cât mai multe informații despre ce înseamnă o carieră pe mare, care sunt oportunitățile de muncă la uscat, dar și care sunt provocările ce îi așteaptă în momentul în care decid să își schimbe job-ul. Răspunsurile invitaților noștri au fost apreciate de către elevii nerăbdători să înceapă o carieră albastră.

Le mulțumim pe această cale partenerilor noștri, companii de crewing, operatori portuari, autorități dar și foștilor studenți care ni s-au alăturat în acest demers de promovare a carierelor albastre.

Previous Image
Next Image

info heading

info content

17 Mai 2019 – Prima ediție a concursului “Căpitan pe nava viitorului!”

35 de elevi de la Liceul teoretic Carmen Sylva, Liceul Tehnologic Topraisar, Liceul Teoretic Ioan Cotovu Hârșova, Liceul Teoretic Decebal, Liceul Tehnologic Virgil Madgearu, Constanța și Colegiul Național Mircea cel Bătrân, împreună cu 15 studenți de la UMC au concurat pentru a deveni Căpitani pe nava viitorului!

Au condus nave virtuale în cadrul simulatoarelor de navigație și au colaborat pentru a deveni cel mi bun echipaj! În felicităm pe toți participanții și le dorim succes in continuare!

Previous Image
Next Image

info heading

info content

 

4 Aprilie 2019 – Promovarea “Carierelor albastre” la Brăila și Galați

Bine ați venit la bord! Săptămâna aceasta am adresat invitația de participare la acțiunile extracuriculare desfășurate în UMC elevilor de liceu. Elevii claselelor a XI-a și a XII-a de la Colegiul National “Nicolae Balcescu” – Braila, Liceul Teoretic “Panait Cerna” Braila, Colegiul Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila și de la Liceul Tehnologic de Marina , GAlati au fost invitați la o Lecție de Navigație!
În săptămânile următoare vom continua să navigăm spre alte licee!

Previous Image
Next Image

info heading

info content

 

26 Februarie 2019 – Seminar de orientare către o carieră albastră

Reprezentanți ai Asociației Blue Career Centre au organizat o întâlnire cu studenți ai Facultății de Navigație și Transport Naval, specializarea Inginerie economică pentru promovarea carierelor albastre. Evenimentul s-a desfășurat în sala de conferințe a Universității Maritime din Constanța iar studenții participanți au fost consiliați în legătură cu diversele cariere pe care le pot urma în economia albastră. Cu această ocazie a fost prezentat centrul de promovare a carierelor albastre Blue Career Centre – România și au fost promovate obiectivele proiectului MENTOR.

25 Februarie 2019 – Seminar de orientare către o carieră albastră

Reprezentanți ai Asociației Blue Career Centre au organizat o întâlnire cu profesioniști din domeniul maritim care au ales să urmeze o carieră albastră. Cu această ocazie a fost prezentat centrul de promovare a carierelor albastre Blue Career Centre – România și au fost promovate obiectivele proiectului MENTOR.

30 Noiembrie 2018 – Târgul de cariere din Atena

Reprezentanți ai UMC au participat la Targul de cariere organizat la data de 30 noiembrie de către Univesitatea de Agricultură din Atena. Cu această ocazie a fost prezentat centrul de promovare a carierelor albastre Blue Career Centre – România.

21 Noiembrie 2018 – UMC a primit vizita elevilor de la liceul Carol

Asociația Blue Career Center înființată în cadrul proiectului MENTOR, a organizat la data de 21 noiembrie, în cadrul Universității Maritime din Constanța o vizită a elevilor Liceului Carol I din Constanța. Evenimentul a urmărit promovarea carierelor albastre în cele patru sectoare cheie: transport maritim, acvacultură marină, offshore oil&gas și industria de croazieră. Peste 50 de elevi au avut ocazia să viziteze și să participe la o sesiune de lucru pe simulatoarele de navigație și de mașină.

16 Noiembrie 2018 – Mobilități studenți și cadre didactice

Vineri, 16 noiembrie, studenți și cadre didactice de la UMC au participat la programul de mobilitate studențească la Academia Navală din Varna unde au fost vizitate simulatoarele.

Participanților le-au fost înmânate diplome de participare.

15 Noiembrie 2018 – Participare la Târgul de Cariere din Varna

Joi, 15 noiembrie, membrii Asociației Blue Career Center alături de studenți din Liga Studențească LS-UMC au participat la cea de-a doua ediţie a Târgului de Cariere din Varna. Evenimentul a avut drept scop promovarea carierelor albastre în patru sectoare conexe domeniului maritim din regiunea Mediteranei de Est și a Mării Negre: transportul maritim, turismul de croazieră, acvacultura marină și industria off-shore de petrol și gaze.
Târgul de Cariere face parte din planul de implementare al proiectului MENTOR – Blue Career Centre of Eastern Mediterranean and Black Sea, contract nr. EASME/EMFF/2016/1.2.1.2./06/S12.749365-MENTOR. Proiectul reunește 7 parteneri din 4 țari din zona Mediteranei de Est și a Mării Negre.