Activitatea instituţională privind organizarea de manifestări ştiinţifice

Seria de conferințe de securitate cibernetică Cyber ETEE Conference – Black Sea Cyber Security Conferences

Universitatea Maritimă din Constanța, prin Maritime Cybersecurity Centre of Excellence (MARCYSCOE), organizează și găzduiește manifestări internaționale dedicate securității cibernetice, cu accent pe securitatea maritimă, protecția infrastructurilor critice, reziliența cibernetică și dezvoltarea competențelor de specialitate.

Un reper important îl reprezintă seria Black Sea Cybersecurity Conference (BSCySeC), organizată la Universitatea Maritimă din Constanța, care reunește reprezentanți ai mediului academic, instituțional și profesional pentru abordarea provocărilor actuale și emergente din domeniul securității cibernetice.

În colaborare cu European Security and Defence College (ESDC), Universitatea organizează și Cyber ETEE Summer School, program internațional dedicat educației și formării în domeniul securității cibernetice, ajuns în anul 2026 la cea de-a V-a ediție.

Activitatea în domeniu este completată de cursuri și programe internaționale de formare specializată, organizate de MARCYSCOE sub egida ESDC, care abordează teme precum securitatea cibernetică maritimă, reziliența infrastructurilor și pregătirea practică pentru prevenirea, identificarea și gestionarea amenințărilor cibernetice.

Arhiva edițiilor conferinței:


Seria de Conferințe ATOM-N

Conferința ATOM-N – The 2025 IEEE Conference on „Advanced Topics in Optoelectronics, Microelectronics and Nanotechnologies” (ATOM-N) 25-28 September, 2025.

Universitatea Maritimă din Constanța este implicată în organizarea seriei de conferințe internaționale ATOM-N – Advanced Topics in Optoelectronics, Microelectronics and Nanotechnologies, manifestare științifică dedicată cercetării și progreselor tehnologice din domeniile optoelectronicii, microelectronicii și nanotehnologiilor.

Conferința este organizată de Centrul de Cercetare în Optoelectronică (CCO) și Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, împreună cu Universitatea Maritimă din Constanța, reunind cercetători, cadre universitare și specialiști din țară și din străinătate.

Cea mai recentă ediție, ATOM-N 2025 – The 12th International Conference on Advanced Topics in Optoelectronics, Microelectronics and Nanotechnologies, s-a desfășurat în perioada 25–28 septembrie 2025, la Constanța, Universitatea Maritimă din Constanța fiind unul dintre organizatorii evenimentului.

Arhiva edițiilor conferinței:


Seria de conferințe ModTech

Universitatea Maritimă din Constanța este implicată în organizarea seriei de conferințe internaționale ModTech – Modern Technologies in Industrial Engineering, alături de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Academia de Științe Tehnice din România și Asociația Profesională în Tehnologii Moderne de Fabricație – ModTech Iași.

Seria beneficiază de participarea, în calitate de coorganizatori, a unor prestigioase instituții academice și profesionale din țară și din străinătate, printre care Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Republica Moldova, Facultatea de Inginerie Mecanică a Silesian University of Technology din Gliwice, Polonia, The Society of Powder Technology din Japonia, Universiti Putra Malaysia, Sardar Vallabhbhai National Institute of Technology din India, Academia de Științe a Moldovei, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR).

În anul 2026, Universitatea Maritimă din Constanța are statut de organizator al Conferinței Internaționale ModTech 2026 – Modern Technologies in Industrial Engineering, desfășurată în perioada 17–20 iunie 2026, la Constanța, în format hibrid.

Arhiva edițiilor conferinței:


Alte activități științifice (arhivă):

  1. Conferinţa internaţională „Modern Technologies in Industrial Engineering – ModTech” – ediţia 2014, July 13-16, 2014 Gliwice, Poland, volumul de lucrări fiind indexat ISI (ISTP, CPCI and Web of Science), SCOPUS
  2. Banca Naţională a României a organizat a doua etapă a proiectului educaţional „ACADEMICA BNR” 2013
  3. Conferinţa internaţională „14th Annual General Assembly of the IAMU”, Universitatea Maritimă din Constanţa, ROMANIA, 26-28 octombrie, 2013
  4. Conferinţa internaţională „Modern Technologies in Industrial Engineering – ModTech” – ediţia 2013, volumul de lucrări fiind indexat ISI (ISTP, CPCI and Web of Science), SCOPUS
  5. 6th WSEAS International Conference on MANUFACTURING ENGINEERING, QUALITY and PRODUCTION SYSTEMS (MEQAPS ’13), Brasov, Romania, June 1-3, 2013, Proceedings of the 6th International Conference on Manufacturing Engineering, Quality and Production Systems (MEQAPS ’13)
  6. Concursul internaţional “The Best Bridge Team” – ediţia 2013, la care au participat echipe de studenţi ale universităţilor de marină din: Bulgaria, Croaţia, Finlanda, Polonia, Marea Britanie, Turcia, Ucraina
  7. Conferinţa internaţională “ATOM-N 2012, The 6th edition of the International Conference Advanced Topics in Optoelectronics, Microelectronics and Nanotechnologies”, volumul de lucrări fiind indexat ISI WEB of Knowledge, 23 – 26 August 2012, Universitatea Maritima din Constanta, Romania
  8. Conferinţa Internaţională WSEAS, volumul de lucrări Recent Advances In Circuits, Systems, Telecommunications And Control, Paris, Franţa, Octombrie 29-31, 2013
  9. Concursul internaţional “The Best Bridge Team” – ediţia 2012
  10. Concursul internaţional “The Best Bridge Team” – ediţia 2011
  11. Conferinţa internaţională “3rd International Conference on Maritime and Naval Science and Engineering (MN’10)”, cu volum de lucrări indexat ISI WEB of Knowledge, 3 septembrie 2010
  12. Conferinţa internaţională “3rd International Conference on Environmental & Geological Science & Engineering (EG’10)”, cu volum de lucrări indexat ISI WEB of Knowledge, 3-septembrie 2010
  13. Conferinţa internaţională “2nd International Conference on Manufacturing Engineering, Quality and Production Systems (MEQAPS’10)”, cu volum de lucrări indexat ISI WEB of Knowledge, 3- septembrie 2010
  14. Conferinţa internaţională “ATOM-N 2010, The 5th edition of the International Conference Advanced Topics in Optoelectronics, Microelectronics and Nanotechnologies”, 26 – 29 August 2010, Universitatea Maritima din Constanta, Romania
  15. Concursul internaţional “The Best Bridge Team” – ediţia 2010
  16. Sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice a studenţilor – mai 2009, la care au luat parte studenţi de la Academia Navală din Varna, Bulgaria şi studenţi membrii ai organizaţiei profesionale Turkish Maritime Students Association (DODER)