DE CE IMDMP
Industria maritimă constituie un factor cheie pentru societatea modernă, pentru dezvoltarea socială si economică și este o sursă potențială de oportunități excelente de angajare si carieră pentru cei care lucrează în prezent în activități și companii conexe domeniului maritim din întreaga lume.
Studiile universitare de masterat sunt a doua treaptă a studiilor universitare si asigura aprofundarea studiilor de licență de navigatie si transport naval, dezvoltarea capacităților de cercetare științifică a sistemelor integrate de management, exploatare, mentenanţă si eficienta investitiilor in transportul maritim si activitatile portuare.
Programul de studii Inginerie şi Management în Domeniul Maritim şi Portuar se adresează celor care doresc să urmeze o carieră în domeniul maritim-portuar sau în sectoarele conexe, avand oportunitatea să-şi completeze studiile pentru nivelul managerial de competenţă, adaptate cerinţelor actuale si de perspectiva.
Programul de studii Inginerie şi Management în Domeniul Maritim şi Portuar are o durata de 1,5 ani. Derularea Programului de Masterat va reusi furnizarea unor specialişti, cu studii tehnice superioare, bine pregătiţi teoretic şi practic, pentru piaţa maritimă europeană şi mondială si crearea cadrului necesar pentru integrarea învăţământului de navigaţie şi de inginerie economică în transporturi, în mediul economic.
Studiile masterale sunt astfel concepute, încât să asigure nevoile complete ale ingineriei navale si portuare, respectiv unele nevoi parţiale ale domeniilor conexe (inginerie industrială, inginerie mecanică, inginerie şi management).
Cerintele studiilor masterale se remarca prin învăţământ universitar construit pe criteriile de performanţă ale sistemului european.
Absolvenții vor dobândi astfel nivelul de cunoaştere ştiinţifică, inginerească și managerială, dar și deprinderile practice adecvate nevoilor actuale şi de perspectivă, pentru industria de transport naval, respectiv industria de construcţii de nave fluviale, maritime şi offshore.
CE STUDIEZI
Curricula interdisciplinară este aliniată standardelor internaționale STCW (Standards of Training, Certification and Watchkeeping), pe baza modelului de curs IMO 7.03 (International Maritime Organization) și este certificată de ANR (Autoritatea Navală Română) pentru a contribui la formarea de competențele tehnice și manageriale pentru o carieră de succes.
- Management strategic in transporturi
- Sisteme informatice de management maritim
- Sisteme integrate de management in transportul maritim
- Analiza si ingineria valorii
- Eficienta investitiilor in transportul maritim
- Metodologia cercetarii
- Tehnici avansate de operare si depozitare a marfurilor
- Evaluarea si tratarea riscurilor
- Cercetarea accidentelor navale
BENEFICII
Recunoaștere internațională
Diploma de inginer, de master și brevetul de ofițer sunt recunoscute internațional, oferindu-ți posibilitatea de angajare oriunde în lume.
Flexibilitate
Dacă pe parcursul studiilor postuniversitare îsi desfășoara activitatea la bordul unei nave, se oferă posibilitatea de a studia online pe campusul virtual. Se va beneficia de sesiune deschisă și se pot reprograma și susține examenele la întoarcerea în țară.
Oportunități de studiu
Diploma de master reprezinta etapa premergatoare înscrierii la studiile doctorale
Alternative
Toți absolvenții pot alege între o carieră pe mare sau pe uscat.
Tehnologii moderne
Domeniul ICT câștigă din ce în ce mai mult teren iar sectorul maritim ține pasul cu acest trend. Se va lucra pe cele mai moderne simulatoare de navigație.
Compentențe Dobândite
Cunoaşterea logisticii industriale şi manageriale; înţelegerea şi participarea activă la optimizarea proceselor din industria maritima;
- Inţelegerea şi utilizarea sistemelor financiar-contabile, de marketing–vânzări, cercetare–dezvoltare în vederea facilitării cooperării interdepartamentale
- Capacitatea de a comunica cu specialiştii din alte domenii, conexe activităţii domeniului inginerie navală şi navigaţie
- Fundamentarea financiară şi economică a soluţiilor de dezvoltare a ofertei din transporturi
OPORTUNITĂȚI DE CARIERĂ
Absolvenții programului de studii universitare de masterat, Inginerie şi Management în Domeniul Maritim şi Portuar pot ocupa funcții, pe posturi corespunzătoare specializării, în industria maritimă, printre care:
- Inspector portuar
- Technical Superintendent in industria maritimă și Oil and Gas
- Agent Maritim
- Marine superintendent
- Operations manager
- Ofiter crewing
- Fleet operations manager
- Absolventii au şanse reale să se integreze şi să evolueze în activitatea profesională, având şi pregătirea pentru nivelul managerial, în ţară şi în străinătate. Pregătirea tehnico-inginerească şi complementară, recunoscută pe plan naţional şi internaţional, oferă posibilitatea asimilării, la nevoie, a absolvenţilor specializării, în domenii conexe, inclusiv ca personal ambarcat pe nave speciale.
- Calificarea dobandită le conferă absolventilor, prin competenţe, în mod cert, imediat dupa absolvire, oportunităţi profesionale şi satisfacţii financiare deosebite, excedând şansele oricarui alt absolvent de învăţământ superior din România.
Testimoniale
Mircea Panait
Am terminat UMC în 2006 și după cadeție am facut încă un contract pe containere pe funcția de Ofițer 3. Apoi am avut oportunitatea de a trece la Pasagere. Am început cu Norvegian Cruise Line NCL. unde am înteles mai bine ce înseamnă un altfel de mediu de muncă și relații interdepartamentale. După un contract de Ofițer 2 la NCL, în 2008 am reusit să intru în echipa Royal Caribbean unde sunt și după mai bine de 10 ani.
Nu a fost ușor pentru că românii nu erau așa de frecvenți pe vasele de croazieră. Am fost primul ofițer român pe NCL și tot la fel printre primii la Royal Caribbean. Am învățat lecții frumoase, unele mai grele, altele mai ușoare … și cel mai mult am înteles că răbdarea și bună cooperare cu colegii și superiorii reprezintă cheia succesului! Am urcat încet dar sigur în grad și acum în sfârșit am primit promovarea de Chief Officer Safety, ce implică lucru cu toate departamentele, training pentru tot echipajul de 860 persoane și responsabilitatea cu siguranța la bord.
În perioada 2014-2015 am fost 1st Officer pe Allure of the Seas, care era atunci cea mai mare navă de pasageri din lume. În 2018 am participat la training-ul a 2300 de oameni din echipajul navei Symphony of the Seas care este, la momentul actual… cea mai navă de pasageri din lume!
Georgiana Tudorica
Șef de Promoție
După ce am absolvit cursurile Facultății de Navigație, mi-am început perioada de cadeție la Maersk Tankers. Am continuat să navig la Maersk Tankers, ca ofițer III și II, pe tancuri chimice și petroliere până în anul 2018 când m-am decis să urmez o carieră la uscat.
Am lucrat ca Vessel Operator, pe partea comercială, pentru tancuri chimice la Ace Tankers in Amsterdam iar recent am început pe un nou drum, Assistant Marine Superintendent la K Line LNG UK în Londra.
Personal, mi-am dorit întotdeauna să călătoresc și să vad lumea, iar cariera de ofiter a fost decizia ce mai bună în privința asta. Deși am avut multe piedici, fiind o femeie într-o lume dominată de barbați, am reușit să răzbat și mi-am împlinit visul. Chiar dacă partea financiară reprezintă un mare plus, este la fel de important să nu fie unica atracție. Pentru a reuși în acest domeniu este nevoie de pasiune și recomand actualilor și viitorilor studenți să încerce să vadă și părțile pozitive ale navigatului și să se bucure de fiecare răsărit și apus pe mare.
Nina Ehimov
Am absolvit UMC-ul in 2012 si din 2014 lucrez pe nave de croazieră. Am început ca Ofițer 3 in 2014, Ofițer 2 in 2015, Ofițer 1 din 2016 și, din Ianuarie 2019, Chief Officer Deck.
Începutul nu este ușor deloc, tăria se formează din mers și experientele prin care trecem, dar, inainte de toate, cea mai importantă este fundația, baza cu care pornim la drum. Dacă e șubredă, nu poti clădi ceva rezistent pe ea, însă dacă fundația e solidă, poti intrece orice limită. Mulțumirile mele profunde merg către toți profesorii care pe timpul facultătii au pus bazele formării mele.
Dacă aș putea schimba ceva din timpul facultății? Mai multe cărți citite și aș “deranja” mai mult profesorii cu întrebări (sunt sigură că nu s-ar supăra). Pe timpul facultății era ușor: cursul ne era prezentat și știam că urma examenul, insă la muncă se schimbă situația: suntem testați, apoi urmează și lecția!
Victor Vlaciu
În 2009, fiind student anul III al Facultății UMC – Facultatea de Navigație și Transport Naval, mi-am facut cadetia o pe navă tip tanc petrolier. Dupa absolvire, din 2011, am navigat ca Ofiter 3 până în anul 2015 cand am avut posibilitatea de a promova Chief Officer pe Tancuri petroliere. Din anul 2017 sunt Comandant pe o nava tip Offshore – F. C. B., navă de trasfer persoane și remorcaj portuar pentru o firmă elvețiană, Offshore Angola.
Mulțumesc Bunului Dumnezeu că mi-a îndrumat pașii către UMC, unde am cunoscut colegi minunați, profesori 100% dedicați și implicați în creșterea mea universitară și profesională! Recomand Facultatea de Navigație și Transport Naval din UMC – Secția Navigație nu doar pentru stereotipul “meserie bănoasă “, ci pentru o carieră pentru o viață și o multitudine de oportunități.
Și DA – am reușit in viața profesională, socială și de familie și datorită Universității Maritime Constanța! Dacă vrei și crezi, poți! Succes UMC-isti !
Admitere
Suntem in cel de-al treilea an în care organizăm înscrierea online utilizând un sistem de criptare SSL pe 128 biți.
Comunicare
Vă invităm să aflați detalii şi noutăţi despre activitățile noastre pe pagina de Facebook: