Conform Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, ratificat prin Legea nr. 174/2022 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, semnat la București la 23 noiembrie 2021, diplomele de doctor acordate în România și în Republica Moldova se recunosc reciproc pe teritoriul statului celeilalte Părți pe baza îndeplinirii procedurilor naționale de atestare a titlurilor de doctor, aplicabile propriilor cetățeni, conform legislației în vigoare pe teritoriul statului fiecărei părți.
În concluzie, dispozițiile legale în vigoare permit recunoașterea diplomei de doctor obținută în Republica Moldova numai după îndeplinirea procedurii aplicabilă propriilor cetățeni de statul român, pe teritoriul căruia s-a solicitat recunoașterea, în acord cu prevederile Legii nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, respectiv evaluarea de către comisiile de specialitate ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).
După cum cunoașteți, în baza prevederilor OMENCS nr. 5923/2016, instituțiile acreditate de învățământ superior sau unitățile și instituțiile de drept public și drept privat cuprinse, conform normelor legale, în sistemul național de cercetare-dezvoltare recunosc diploma de doctor și titlul de doctor în științe sau într-un domeniu profesional obținute în străinătate în scopul înscrierii la programele postuniversitare, obținerii abilitării, ocupării unei funcții didactice sau de cercetare în cadrul uneia din instituțiile sau unitățile menționate anterior.
Potrivit prevederilor aceluiași ordin, C.N.R.E.D. recunoaște diplomele de doctor obținute la instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare din străinătate, în alte scopuri decât cele prevăzute pentru universități si diplomele de doctor obținute la universităţi din statele terţe, altele decât cele prevăzute în Lista universităților de prestigiu din alte state (https://cnred.edu.ro/ro/recunoasterea-diplomei-de-doctor-si-a-titlului-de-doctor-in-stiinte-sau-intr-un-domeniu-profesional).