Misiune si obiective
Misiunea Domeniului de studii de doctorat Inginerie navală și navigație este aceea „de a oferi cadrul organizațional şi funcțional pentru promovarea unui învățământ tehnic superior larg, flexibil, interactiv și continuu, conform cu exigentele învățământului european și mondial, conservând tradițiile academice naționale”. Misiunea programului de studii este: Promovarea unui învățământ tehnic superior de profil larg, flexibil, interactiv si continuu, conform cu exigentele învățământului european si mondial, conservând tradițiile academice naționale.
Obiectivele programului de studii universitare de doctorat în Inginerie Navală și Navigație vizează:
- Extinderea procesului formativ al specialiștilor ingineri din domeniul inginerie navale si navigație si nu numai, din perspectiva conferirii capabilității tehnico-economice si manageriale necesare pentru abordarea cercetării, proiectării si realizării sistemelor si echipamentelor specifice industriei navale, maritime si offshore, supuse criteriilor europene, respectiv mondiale, de certificare calitativa.
- Inițierea in viitor a unui program de cercetare științifica fundamentala si aplicativa, specifica domeniului Inginerie navala si navigație si celor conexe, compatibile cu cerințele si necesitățile contemporane, folosind întregul potențial creator al cadrelor didactice, masteranzilor si studenților doctoranzi dar si a specialiștilor consacrați in acest domeniu de mare căutare si cu o perspectiva din cea mai buna in Romania prin prisma studenților străini care vin sa studieze in Universitatea Maritima din Constanta.
- Crearea condițiilor necesare dezvoltării in perspectiva a ciclului trei de studii, studii de doctorat.
Direcții de cercetare
Școala Doctorală de Inginerie Navală și Navigație oferă doctoranzilor îndrumare în următoarele direcții de cercetare:
- Integrarea tehnologiilor emergente în securizarea cibernetică a sistemelor de navigație maritimă;
- Dezvoltarea și evaluarea algoritmilor pentru detectarea și prevenirea intruziunilor în rețelele maritime;
- Evaluarea impactului atacurilor cibernetice asupra infrastructurii critice maritime și a sistemelor de propulsie;
- Abordări bazate pe inteligență artificială pentru prevenirea și gestionarea incidentelor cibernetice în mediul maritim;
- Impactul și managementul riscurilor asociate transformării digitale în eficientizarea sistemelor portuare;
- Modelarea și simularea comportamentului hidrodinamic al navelor în condiții hidrometeorologice variate;
- Optimizarea algoritmilor de control și răspuns al navelor în contextul erorilor senzorilor;
- Dezvoltarea și integrarea de soluții logistice și tehnologice inovatoare pentru operațiuni maritime sustenabile;
- Optimizarea și integrarea tehnologiilor digitale pentru eficientizarea proceselor logistice în operațiunile portuare.
Strategia cercetării științifice a Facultății de Navigație și Transport Naval
Programul de pregătire
Programul de doctorat se desfășoară sub coordonarea unui conducător de doctorat și include parcurgerea a două etape specifice:
- Program de pregătire bazat pe studii universitare avansate (2 semestre, 60 credite)
- Program de cercetare științifică (6 semestre)
Programul de pregătire universitară avansată se desfășoară conform planului de învățământ (descarcă) și cuprinde discipline obligatorii şi discipline la alegere relevante pentru pregătirea în cercetarea științifică în domeniul de doctorat Inginerie Navală și Navigație.
Programul de cercetare ştiinţifică se realizează sub îndrumarea conducătorului de doctorat şi a comisiei de îndrumare și presupune participarea studentului-doctorand în proiecte științifice, dezbateri științifice, conferințe, workshopuri. La finele fiecărui an de studiu, doctoranzii vor prezenta Rapoarte de activitate științifică, ce vor cuprinde rezultatele cercetării științifice proprii (3 astfel de Rapoarte de activitate).
Criteriile minimale pentru rapoartele de activitate științifică și pentru susținerea publică a tezei de doctorat sunt stabilite de către Consiliul Scolii Doctorale și incluse în Regulamentul de organizare studii de doctorat.
Lista disciplinelor din planul de învățământ Inginerie navala și navigație
- Complemente de matematici speciale
- Concepte avansate și tehnologi inovatoare de inginerie navală și navigație
- Etică şi integritate academică
- Securitatea cibernetică și protecția datelor în ingineria navală și navigație
- Managementul Proiectelor de Cercetare
- Metodologia Cercetării
- Modelare și simulare computerizată în ingineria navală și navigație
- Provocări actuale și tendințe de viitor în ingineria navală privind siguranța și securitatea navelor
Conducătorii de doctorat în domeniul Inginerie Navală și Navigație
Conf.univ.dr.ing. Gabriel RAICU
- Domenii de expertiză:
- Amenințări cibernetice în sistemele de navigație maritime
- Tehnologii avansate de criptografie în securitatea cibernetică maritime
- Operarea navelor autonome
Program consultații Sala E109
Conf. univ. dr. ing. Nicoleta ACOMI
- Domenii de expertiză:
- Soluții computerizate de predicție și simulare a comportamentului navei
- Eficienta energetică a navei
- Managementul sustenabil al operațiunilor maritim-portuare
Program consultații Sala E107
Conf.univ.dr.ing. Radu HANZU-PAZARA
- Domenii de expertiză:
- Managementul riscurilor în industria maritimă
- Soluții tehnice inovative Virtual reality cu aplicabilitate în domeniul naval
- Instrumente de inteligență artificială pentru optimizarea operațiunilor navale
Program consultații Sala E105
Consiliul Școlii Doctorale
Componența
- Director interimar: Conf univ dr ing Nicoleta ACOMI
- Membri:
- Conf univ dr ing Gabriel RAICU
- Conf univ dr ing Nicoleta ACOMI
- Conf univ dr ing Radu HANZU
- Student doctorand
- Referent de specialitate Școala doctorală: Edith Pădineanu
- Email: edith.padineanu@cmu-edu.eu
Regulamente/Metodologii
- Metodologie de finalizare a studiilor universitare de doctorat în IOSUD
- Regulament organizare studii de doctorat
- Regulament de funcționare a Școlii doctorale Inginerie navală și navigație
- Metodologie de admitere
- Contract studii student-doctorand
- Standardele de elaborare a tezei de doctorat
- Procedura de pregătire și susţinere publică a tezei
- Metodologie privind recunoașterea automată a funcțiilor didactice
Doctoranzi
Lista doctoranzilor din domeniu
Rezumatele tezelor de doctorat