Acasa / Event / Promoția 2022, sărbătorită la Baza Nautică a UMC

Promoția 2022, sărbătorită la Baza Nautică a UMC

Jul
2

Sâmbătă, 2 iulie 2022, o zi de sărbătoare pentru absolvenții din 2022 ai Universității Maritime din Constanța.

Profesori, studenți și părinți, au celebrat umăr la umăr finalizarea celor 4 ani de studii, într-un cadru cât se poate de potrivit, la Baza Nautică a Universității.

Discursul președintelui Senatului UMC, prof. univ. dr. ing. Cornel Panait, a marcat deschiderea festivității. A urmat apoi, mesajul rectorului, prof. univ. dr. ing. Violeta Vali Ciucur, care le-a urat absolvenților să aibă un parcurs încununat de succese.

Cei mai buni dintre cei buni, au fost recompensați cu diplome și medalii, în aplauzele publicului.

Emoție, bucurie și încredere au fost nuanțele ce au conturat tabloul celor care acum pășesc într-o nouă etapă, cea a maturității.

Le dorim mult succes în tot ceea ce-și propun și să revină cu drag, să ne încânte cu experiențele pe care le vor trăi în noul capitol din viața lor.

Top