Acasa / Event / RoNaQCI Workshop

RoNaQCI Workshop

Sep
16

RoNaQCI Workshop, September 16-18, Constanța

QUANTUM-ENHANCED CYBERSECURITY – O introducere practică în Criptografia Cuantică pentru Protecția Datelor în Era Digitală

Specialiștii RoNaQCI din domeniul comunicațiilor cuantice, criptografiei si internetului cuantic, organizează în perioada 16-18 Septembrie 2024 o amplă sesiune de pregătire deschisă participanților din afara consorțiului.

La eveniment sunt așteptate persoanele interesate în acest domeniu de viitor al comunicațiilor “unconditionally secure” din mediul academic, autorităților publice locale, industriei maritime și firmelor furnizoare de servicii de comunicații digitale. In cadrul sesiunii se vor atinge următoarele puncte de interes:

  • Introducere in teoria tehnologiilor de comunicații cuantice;
  • Situația actuală la nivel global al acestor tehnologii, precum și strategia de utilizare și adoptare a soluțiilor cuantice practice;
  • Construirea unui ecosistem cuantic inovator în industrie, prezentând utilizarea și integrarea aplicațiilor criptografice bazate pe QKD (Quantum Key Distribution), cu accent pe cazurile de utilizare a tehnologiilor cuantice dezvoltate în cadrul proiectului RoNaQCI;
  • Cerințele practice ale viitorului internet cuantic, cu accent pe starea actuală a lucrurilor in Romania/Europa, bazată pe infrastructura RoNaQCI, pentru ca furnizorii de servicii digitale să se poată pregăti corespunzător în ceea ce privește software-ul și infrastructura necesare pentru a interconecta rețele clasice cu cele cuantice și instalarea hardware-ului QKD.

Formular de înscriere

Agenda WS4 RoNaQCI Constanta


UMC Quantum HUB, înființat de Universitatea Maritimă din Constanța în martie 2023, este primul centru de acest tip din zona de SE a României, făcând parte din rețeaua națională de centre educaționale și de cercetare dezvoltată în cadrul proiectului RoNaQCI – Romanian National Quantum Communication Infrastructure (RoNaQCI no. 101091562, call DIGITAL-2021-QCI-01, topic DIGITAL-2021-QCI-01-DEPLOY-NATIONAL), coordonat de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București.

Proiectul este finanțat de Comisia Europeană si Guvernul României, dezvoltând în țara noastră prima infrastructură de comunicații cuantice de peste 1500 km (cea mai mare rețea terestra din EuroQCI) cuprinzând 6 rețele metropolitane în orașele București, Constanța, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Craiova cu 36 de conexiuni QKD care acoperă România, conectând 10 universități, 5 institute de cercetare, 5 organisme publice, 3 centre de date și o clinică medicală, cu viitoare legături planificate pentru interconectarea cuantică a internetului cu zonele regionale europene.

Consorțiul de cercetare-dezvoltare al proiectului beneficiază de expertiza multidisciplinară a 30 de parteneri: 12 universități, 7 institute de cercetare, 3 agenții naționale, 3 companii și 5 părți interesate relevante (printre care Autoritatea Navală Română, Ministerul Național al Educației și Ministerul Național al Apărării). Consorțiul RoNaQCI produce standardul național de instruire și educație în domeniul comunicațiilor cuantice si se vor realiza aplicații relevante pentru scenarii de utilizare in domeniul medical, administrație publică, cercetare, educație și comunicații speciale, ce vor fi puse la dispoziția partenerilor internaționali din EuroQCI.

Top