Acasa / Event / Lansare UMC Quantum HUB

Lansare UMC Quantum HUB

May
22

UMC lansează primul centru educaţional şi de cercetare ȋn domeniul tehnologiilor cuantice din SE Romaniei

Luni, 22 mai 2023, Universitatea Maritimă din Constanţa a inaugurat UMC Quantum HUB, creând astfel cadrul instituțional pentru educație și cercetare ȋn domeniul tehnologiilor cuantice.

Alături de peste 30 de instituţii partnere din mediul academic, privat şi de cercetare sub coordonarea Universității POLITEHNICA din Bucureşti, echipa de cercetare a proiectului RoNaQCI lucrează pentru realizarea unei rețele de infrastructură de comunicaţii cuantice de peste 1500 km cuprinzând șase rețele metropolitane în orașele Constanța, București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara şi Craiova, conectând 10 universități, 5 institute de cercetare, 5 organisme publice, 3 centre de date și o clinică medicală,  cu viitoare legături planificate pentru interconectarea cuantică a internetului cu zonele regionale.

Proiectul Romanian National Quantum Communication Infrastructure (RoNaQCI) este implementat cu un buget de peste 10 milioane de euro, finanțare asigurată atât prin Programul Europa Digitală, cât și de către statul român.

Beneficiind de expertiza multidisciplinară a partenerilor, consorțiul de cercetare-dezvoltare RoNaQCI va produce un standard național de instruire și educație în domeniul comunicaţiilor cuantice. Software-ul open source realizat va fi utilizat pentru testarea infrastructurii de comunicaţii cuantice în domeniul medical, financiar și big data, administrație publică, cercetare și comunicare specială, educație și comunicare specială.

Noul centru înființat la Universitate Maritimă din Constanța sub denumirea de UMC Quantum HUB face parte din reţeaua naţională de centre educaţionale şi de cercetare și ȋşi desfăşoară activitatea cu suportul Romanian National Quantum Centre din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti.

Cu acces direct la unul dintre nodurile fizice din reţeaua natională a Romaniei de distribuţie cuantică de chei criptografice, UMC Quantum HUB își propune să devină un hub al cunoașterii și dezvoltării de noi direcții profesionale. Astfel, materiale teoretice însoțite de aplicații practice au rolul de a facilita accesul studentilor și al profesioniștilor la un avansat suport educațional.

“Rezultatele proiectului RoNaQCI se înscriu în preocuparile universității privind securitatea cibernetică avansată, venind în întimpinarea necesităților sporite din punct de vedere regional, alături de partenerul tradițional Autoritatea Navala Romană, prin implementarea primelor protocoale de chei criptografice quantice între cele două entități”, după cum a declarat Conf Univ Dr Gabriel Raicu, Prorector pentru activitatea de cercetare și inovare științifică al Universității Maritime din Constanța.

Centrul educaţional şi de cercetare UMC Quantum HUB beneficiază de un spațiu modern cu tehnologie de ultimă generație, în noua locație de la la Baza Nautică a Universității Maritime din Constanța.

Proiectul RoNaQCI – Romanian National Quantum Communication Infrastructure este finațat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale programului Digital Europe Programme (DIGITAL). Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea de finanțare nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.

Top