COMUNICAT DE PRESĂ
Sesiunea de fondare a Hub-ului Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră
Universitatea Maritimă din Constanța a găzduit zilele acestea reuniunea de fondare a Hub-ului Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră, o inițiativă comună a Asociației CLDR – Comunitățile Locale Riverane Dunării și a Cluj IT Cluster, organizație care coordonează în prezent un grup de circa 30 de clustere din zona Balcanică, a Bazinului Mării Negre și a Regiunii Baltice.
La constituirea Hub-ului Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră au luat parte Asociația CLDR România – membră CoDCR (Viena), Cluj IT Cluster – compus din șase universități, autorități locale și numeroase companii din domenii tehnologice diverse, Universitatea Maritimă din Constanța, Universitatea din Craiova, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Spiru Haret, Clusterul PrelMet – Prelucrări Metale Transilvania – compus din trei universități, două municipalități și numeroase întreprinderi mici și mijlocii din Regiunea de Centru, INCDMTM – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică si Tehnica Măsurării, Arhiepiscopia Craiovei, Fundația Acțiunea Ecologică Română, Asociația ”24Pharte”, Agenția URBASOFIA și CIO-SUERD ”Jean Bart” proiect fondat de Fundația EUROLINK-Casa Europei în parteneriat cu Academia Română.
Pentru aderarea la acest HUB Macro-Regional se pot adresa solicitări către Cluj IT Cluster, organizație care va asigura și președinția pe durata acestui an. Se pot alătura și alte universități, centre de cercetare precum și alte tipuri de entități co-interesate în participarea la consorții de proiecte majore.
Cu acest prilej s-a desfășurat și Adunarea Generală CLDR, care a prilejuit prezentarea raportului de activitate pe anul 2018, precum și alegerea unei noi conduceri a asociației. Președinția CLDR a fost asumată de Universitatea Maritimă Constanța, prin Prorector Gabriel RAICU, Președinte Executiv fiind în continuare Sever AVRAM, Comisar Regional Dunărean.
Parteneri Media Asociați: Agenția Națională de Presă AGERPRES, ProTV, Radio Romania Actualități, TVH, Opinia Națională, Juridice.ro.
Parteneri Media: Finantare.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicații Mobile, CalendarEvenimente.ro, ComunicateMedia.ro, Tribuna Economică, PRwave.ro, BrandInfo.ro, SmartFinancial.ro, Tomisul Cultural, 24PHarte.ro, “Buletin Dunărean”.”