Rezultatele selecției partenerilor
Pentru depunerea unui proiect în cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, Axă prioritară 6– Educație și competențe, Obiectivul tematic 10: Efectuarea de investiții în domeniul educației, al formării și al formării profesionale în vederea dobândirii de competențe și a învățării pe tot parcursul vieții, Prioritatea de investiții 10.iv: Sporirea relevanței pe piața forțelor de muncă a educației și a sistemelor de formare, facilitarea tranziției de la educație la piața forțelor de muncă şi consolidarea formării și a sistemelor de formare profesională, precum şi a calităţii lor, inclusiv prin mecanisme de anticipare a competențelor, adaptarea programelor de învăţământ şi instituirea şi dezvoltarea unor sisteme de învăţare la locul de muncă, inclusiv a unor sisteme de învăţare duală şi programe de ucenicie, Obiectivul specific 6.13 Creșterea numărului absolvenților de învățământ terțiar universitar și non universitar care își găsesc un loc de muncă urmare a accesului la activități de învățare la un potențial loc de muncă / cercetare/ inovare, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC şi domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI, Apelul de proiecte POCU/626/6/13/ proiect: Un viitor mai sigur pentru studenți”
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 64/2009 cu modificările și completările ulterioare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009 și ale Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 64/2009 aprobate prin H.G. nr. 218/2012, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul Convergență, Universitatea Maritimă din Constanța anunță rezultatul organizării procedurii de selecție a unui partener pentru încheierea unui Acord de parteneriat în vederea depunerii și implementării unui proiect în cadrul POCU 2014-2020, Apelul de proiecte POCU/626/6/13/.
Până la termenul prevăzut în anunțul de selecție (20.09.2019, ora 1600) a fost depusă o singură ofertă de participare din partea SC BLACK SEA SERVICES SRL Constanța.
În urma derulării procedurii de selecție s-a constatat că SC SHARK SRL Constanța îndeplinește condițiile de participare în calitate de partener în cadrul proiectului propus, cu următoul punctaj obținut în urma evaluării.
Nr. crt. | Denumire entitate | Punctaj obținut | Rezultat |
1 | SC BLACK SEA SERVICES SRL Constanța | 85 puncte | Admis |