Activitatea are ca scop conștientizarea studenților, elevilor şi a publicului larg cu privire la celebrarea Zilei Internaţionale a lanţului logistic sustenabil (24 aprilie) şi respectiv a Zilei internaţionale a transportului sustenabil (26 noiembrie); dobândirea unui comportament sustenabil în transporturi; dezvoltarea gândirii economice şi antreprenoriale; îmbunătăţirea competenţelor de sinteză, argumentare şi discurs în public; informarea elevilor şi a studenţilor cu privire la specificul carierelor albastre.
- 24 Aprilie 2024 – Ziua Internaţională a lanţului logistic sustenabil
- 26 noiembrie 2024 – Ziua Internaţională a transportului sustenabil
Descrierea activității
- Activitatea va avea caracter repetitiv, fiind organizată în mod similar în zilele de 24 aprilie 2024 şi respectiv 26 noiembrie 2024.
- Activitatea fi organizată în două etape: etapa de informare şi etapa de redactare a planurilor de afaceri.
- Prima etapă va dura aprox. 40 minute şi va avea caracter educaţional şi informativ, constând într-o sesiune de informare a concurenţilor cu privire la specificul afacerilor în domeniul transporturilor sustenabile, cu prezentarea de exemple de afaceri de succes şi exemple de meserii albastre. Prima etapă se va încheia cu o activitate interactivă de lucru în echipe mixte studenţi-elevi pentru familiarizarea cu specificul afacerilor în tranasportul sustenabil.
- Cea de–a doua etapă a activităţii va dura aprox. 1 oră şi va consta în elaborarea propriu-zisă a planurilor de afaceri, pornind de la informaţiile de specialitate primite în prima parte. Echipele mixte de studenţi şi elevi vor avea la dispoziţie dotările UMC pentru a propune idei de afaceri în domeniul transportului sustenabil. Ideile vor fi prezentate în faţa unui juriu cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din transporturi. Activitatea se va încheia cu jurizarea şi decernarea premiilor.
Parteneriatul urmareşte dezvoltarea unei bune relaţionari academice cu liceele cu profil economic.
Organizator: Universitatea Maritimă din Constanţa