Universitatea Maritimă din Constanța, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, a organizat astăzi, 30 mai, cu același entuziasm ca în 2019, cea de-a doua ediție a etapei județene a Olimpiadei de Creativitate Științifică.
Competiția a reunit elevi atât de gimnaziu cât și de liceu, de la toate formele de învățământ de stat și particular, teoretic, tehnologic sau vocațional.
Aceștia au prezentat un proiect sau un studiu ce acoperă secțiuni tematice de științe fundamentale, științe aplicate, aplicații practice, tehnologia informației și robotică, ce au ca scop să explice și să găsească soluții pentru diferite probleme ale societății.
Juriul, constituit din profesori si inspectori școlari, a desemnat proiectele câștigătoare ținând cont de originalitatea și relevanța acestora dar și de respectarea rigurozității științifice specifice vârstei și categoriei.
Olimpiada de Creativitate Științifică este organizată de Ministerul Educației Naționale în colaborare cu universități din România, societăți științifice și organizații profesionale cu rezultate deosebite în domeniul creativității științifice, a inventicii și a inovării.